Ultima descendentă a nordului ⁕ Andreea Romanov

Ultima descendentă a nordului Povestea mea nu începe cu lumină. Începe cu frig. Cu zgomot. Cu tăceri apăsătoare și uși trântite. Începe într-o casă în care iubirea exista, dar era ascunsă sub straturi groase de neputință. M-am născut într-o viață mizerabilă, nu doar prin lipsuri materiale, ci prin haosul emoțional care plutea în aer. Certurile erau limbajul zilnic, iar liniștea – o raritate aproape suspectă. Am crescut într-o familie diferită, în care fiecare își purta propriile răni, iar eu… eu eram cea care le simțea pe toate. De mică, am știut că nu aparțin acelui loc. Nu din mândrie. Dintr-o luciditate dureroasă. Mă simțeam ca un străin în propria viață. Ca un spion sub acoperire trimis într-o lume care nu-i aparține. Observăm. Analizăm. Simțeam. Mult prea mult pentru un copil. Citeam oamenii fără să vreau – dintr-o nevoie instinctivă de supraviețuire. Învățasem că pericolul nu anunță când vine. Îl simți. Îl anticipezi. Îl eviți… sau îl înfrunți.