Pachet promoțional – „Ei au trăit cu folos”, 3 volume
Descoperă biografiile a 30 de oameni care au trăit cu dedicare pentru Dumnezeu și au lăsat o moștenire spirituală puternică în urma lor. Mărturiile lor te vor încuraja să trăiești cu adevărat pentru Hristos. Volumul 2 Ann Judson – prima femeie misionară americană în străinătate; Amy Carmichael – „amma” orfanilor din India timp de 55 de ani; Susanna Wesley – mama a 19 copii și „Mama metodismului”; John Wesley – pastor anglican, teolog, evanghelist și scriitor, lider al Mișcării metodiste; Samuel Morris – tânăr african a cărui credință a trezit o universitate americană; John Bunyan – scriitor, predicator și pastor, John, în urma celor 12 ani de suferință în închisoare, a scris cartea „Călătoria Creștinului”; David Brainerd – predicator și misionar în rândul nativilor americani; George Whitefield – unul dintre cei mai mari evangheliști ai secolului XVIII; Sabina Wurmbrand – soție, mamă și scriitoare, cofondatoare a organizației „Vocea Martirilor”, a fost una dintre vocile care a luptat pentru creștinii aflați dincolo de Cortina de Fier; Richard Wurmbrand – pastor luteran și scriitor, martir care a petrecut 14 ani în închisorile comuniste, fiind supranumit „Apostolul Pavel al Cortinei de Fier”. Volumul 3 John Wycliffe – pastor, predicator, teolog, filosof, profesor, scriitor și primul traducător al Bibliei din latină în engleză; Jan Hus – teolog, predicator, reformator și traducătorul Noului Testament în limba cehă; William Tyndale – tatăl Bibliei engleze: traducătorul Bibliei din limbile originale, greacă și ebraică, în limba engleză; John Winthrop – primul guvernator al Coloniei Massachusetts Bay din America, un Moise al secolului al XVII-lea, care a îndrumat puritanii din Anglia în Noua Anglie, punând bazele unei țări care se dorea a fi creștină, America de Nord; Cotton Mather – pastor puritan, evanghelist, predicator pasionat, scriitor, soț și tată; William Carey – misionar și traducător al Bibliei în peste 40 de limbi; Fanny Crosby – cea mai prolifică compozitoare creștină din istoria Bisericii, a scris peste 9.000 de poezii și imnuri care au fost puse pe note și cântate de toate denominațiile creștine; Horatio Spafford – soț, tată, avocat, scriitor, misionar în Țara Sfântă și fondatorul Coloniei Americane în Ierusalim; Dwight L. Moody –evanghelist, pastor, președinte al Asociației Creștine a Tinerilor Bărbați, fondator al Moody Bible Institute, scriitorul a 20 de cărți și misionar; David Wilkerson – pastor, evanghelist, profet, tată, scriitor și fondatorul programului de reabilitare a dependenților de droguri Teen Challenge. Volumul 4 Harriet Tubman – sclava din care Dumnezeu a făcut un „Moise al poporului ei”, eliberând sute de sclavi; Ivan Voronaev – pionier al penticostalismului în Rusia și Ucraina, martirizat pentru credință; Ekaterina Voronaev – misionară neobosită, mamă a 7 copii, închisă 24 de ani pentru Hristos; Dumitru Cornilescu – traducătorul Bibliei în româna modernă, supranumit „Luther al României”; Vasile Răscol – pastor bucovinean, evanghelist plin de putere, prigonit de regimurile totalitare; Ioan Marini – învățător, predicator și ostaș în Oastea Domnului, a suferit pentru credința în Hristos și a lăsat în urmă scrieri și poezii pline de foc duhovnicesc, care continuă să miște inimi și astăzi; Constantin Caraman – misionar clandestin, luptător pentru libertatea credinței în România comunistă; Costache Ioanid – poet creștin de referință, persecutat pentru credință în timpul regimului comunist; versurile sale profunde sunt cântate și astăzi în biserici din întreaga lume; Traian Dorz – poet creștin și lider al Oastei Domnului, a petrecut 17 ani în închisorile comuniste pentru credința sa; scrierile lui pline de har au zidit generații întregi de credincioși; Nicolae Moldoveanu – compozitor a peste 7.000 de cântări, „un David al spiritualității românești”. Comandă acum acest pachet promoțional de 3 volume și lasă-te provocat de exemplul celor care au trăit pentru Hristos până la capăt! O colecție esențială pentru orice bibliotecă creștină, care îți va vorbi despre curaj, credință, suferință și biruință! Adaugă la favorite Adaugă la favorite
Specifications
- Carte
- Tipărită, Electronică
AI Readiness
Good foundation, but some important product data is still missing.