🎄 IAȘI – ÎN INIMA TRADIȚIILOR ROMÂNEȘTI DE IARNĂ

🎄 IAȘI – ÎN INIMA TRADIȚIILOR ROMÂNEȘTI DE IARNĂ

450.00 RON In stock Buy at Merchant

Perioadă: 12–13 decembrie 2026 Preț: 450 lei/persoană SE POATE ACHITA CU CARD DE VACANȚĂ Uneori, nu avem nevoie de mult ca să ne bucurăm:un drum bun, un oraș care ne surprinde, oameni dragi alături și acea atmosferă de sărbătoare pe care o așteptăm tot anul. 🎄 La Iași, iarna vine cu tradiții, culoare, muzică și povești din România de odinioară. Iar noi vrem să fim acolo să le trăim. ❤️ Perioadă 2 zile/1 nopți Ziua 1 Plecare ora 06:00 din București, stația de metrou Timpuri Noi Ruta București – Focșani – Iași Ajungem în Iași, după sosire pornim să descoperim atmosfera orașului, într-o plimbare prin zona centrală, unde istoria, cultura și spiritualitatea se întâlnesc la fiecare pas. Vom poposi la Catedrala Mitropolitană, locul în care se află moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, și vom ajunge apoi la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, unul dintre monumentele emblematice ale Iașiului. Vom avea ocazia să admirăm și Palatul Culturii, unul dintre simbolurile orașului. Cei care doresc să îl descopere și la interior o pot face opțional, cu achitarea individuală a biletului la casierie (Preț: 100 de lei. Se aplică o reducere de 75% pentru elevi și studenți și 50 % pentru pensionari.) 🎭 Iar apoi lăsăm istoria și spiritualitatea în urmă pentru a ne bucura de atmosfera de sărbătoare de la Festivalul „Datini și obiceiuri de iarnă”! Aici vom avea timp liber pentru a descoperi festivalul în voie – colinde, costume tradiționale, alaiuri, jocuri cu măști, obiceiuri de iarnă și produse tradiționale. Fiecare se poate bucura de atmosfera festivalului după propriul ritm, înainte de a ne reuni pentru continuarea programului. 🎄✨ Cazare Hotel Moldova 3★ – Iași Ziua 2 🌅 Ne începem dimineața cu micul dejun, apoi lăsăm programul zilei mai liber, pentru ca fiecare să se bucure de Iași în propriul ritm. 🎭 Timp liber pentru festival și Iași Vom avea câteva ore la dispoziție pentru a reveni la Festivalul „Datini și obiceiuri de iarnă”, pentru a descoperi și alte momente ale programului, pentru o plimbare prin oraș sau pentru a savura o cafea și câteva preparate tradiționale. Fiecare poate alege cum dorește să își petreacă această parte a zilei. 🚌 În jurul prânzului ne reunim și pornim spre București, luând cu noi atmosfera de sărbătoare și amintirile unui weekend petrecut în Iași. Pe parcursul drumului vom avea timp pentru o pauză, iar sosirea în București este estimată în cursul serii, în funcție de condițiile de trafic și de opririle de pe traseu. 🎄 Un final de călătorie relaxat, după o zi plină de tradiții, spiritualitate și farmec moldovenesc. Excursia are caracter turistic, de socializare, relaxare și mișcare în natură, împreună cu AVALONIA TRAVEL! 📍 IMPORTANT: Data excursiei este stabilită în prezent pentru 12–13 decembrie 2026. În funcție de eventualele modificări ale calendarului festivalului stabilite de organizator, perioada excursiei poate fi decalată cu o săptămână. Orice modificare va fi comunicată turiștilor din timp. Excursia se organizează cu minim 30 turiști. Tariful este valabil pentru un număr de minim 30 turisti. În cazul nerealizării numărului minim de participanți menționat, agenția își rezervă dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea înscrierii la altă excursie. 💰 TARIF: 450 LEI / PERSOANĂ loc în cameră dublă/triplă – pentru rezervare se achită un avans de 200 lei /persoană, în termen de 5 zile de la înscriere; – diferența de 250 lei, se achită cu 10 zile înainte de plecare; TARIFE COPII: Copiii cu vârsta sub 12 ani (neîmpliniți), cazați în cameră cu doi adulți, au o reducere de 100 lei din valoarea pachetului, beneficiază de mese și loc în autocar. Copiii cu vârsta sub 12 ani ( neîmpliniți ) sau copiii însoțiți de un singur adult achită preț întreg. Supliment cameră single: 250 LEI 🎁 OFERTĂ GRUP La 10 persoane plătitoare → a 11-a persoană GRATUIT! TARIFUL INCLUDE: ✔️ Călatorie cu autocar sau microbuz clasificat pentru transport intern și internațional, în funcție de numărul de participanți ✔️ ghid atestat sau însoțitori de grup în excursie; ✔️ 1 noapte de cazare la Hotel Moldova 3★, cameră double/tripla, 1 mic dejun TARIFUL NU INCLUDE: ❌ Cheltuieli personale sau alte servicii nemenționate ca fiind incluse în prețul excursiei; ❌ Vizite locale, ghizii locali și intrarile la obictivele turistice ❌ Asigurare medicală (dupa caz) și storno; ❌ Bilete de intrare la obiective; ❌ Taxa de oraș pentru fiecare cazare unde aceasta este solicitată ❌ Interior Palatul Culturii – Preț: 100 de lei. Se aplică o reducere de 75% pentru elevi și studenți și 50 % pentru pensionari. MODALITĂȚI DE PLATĂ: Se poate achita la una din sucursalele Băncii ING, prin transfer bancar în contul agentiei sau cash la sediul agentie. Excursia se achitată integral înainte de plecare; Tariful este valabil pentru un număr de minim 30 turiști. În cazul nerealizării numărului minim de participanți menționat, agenția își rezervă dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea înscrierii la altă excursie. NOTĂ: Locurile în autocar se distribuie începând cu a 2-a banchetă în ordinea achitării avansului. Cazarea pentru persoanele care se înscriu singure se va face in camere duble/ triple Eventualele neîntelegeri între solicitanții de partaj, nu sunt imputabile agenției. Decizia de a renunța la partaj și a opta pentru cameră single, se face in baza achitării suplimentului de cameră single de către ambele persoane, în functie de camerele disponibile la hotel. Pentru pachetele cu reducere de Early Booking, modificările de nume nu sunt permise. Documentele de călătorie (vouchere, bilete de avion, etc) sunt transmise către turiști după efectuarea plății integrale și nu mai târziu de 3 zile înainte de data plecării. Acestea sunt obiectivele propuse spre vizitare. În funcție de durata fiecărei vizite și de întârzierile turiștilor peste timpul alocat de către însoțitorul de grup pentru fiecare obiectiv în parte, aceste obiective pot fi atinse sau nu. Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fără a afecta structura programului. Obiectivele menționate în program pot fi înlocuite cu altele, acest lucru nefiind dependent de agenție sau de turiști, ci doar de starea drumurilor, condițiile meteo, sau alte motive obiective. Clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea atribuită de ministerul de resort al țării respective. Distribuirea camerelor la hotel se face de către recepțiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la receptie, asistat de însoțitorul de grup. Hotelierii pot solicita plăți suplimentare pentru utilizarea facităților din camera de hotel (ex: taxe locale, minibar/frigider, seif, prosop la piscina, etc.) Vă rugăm ca în momentul sosirii la hotel, să solicitați recepționerului să vă informeze cu exactitate asupra acestor detalii. Situații de forța majoră și neprevăzute cum ar fi: războaie, cutremure, greve, fenomene naturale și meteo deosebite, etc., nu obligă agenția la despăgubiri sau compensații. Pentru retragerile din orice motiv înaintea plecării, se aplică penalizări conform contractului. Pentru a nu se pierde banii, se recomandă încheierea asigurării STORNO, valabilă pentru situații deosebite, demonstrate cu acte doveditoare, cum ar fi: îmbolnăviri, deces, furtul/ distrugerea pașaportului / cărții de identitate. Persoanele care se înscriu singure și pentru care agenția nu găsește un partener vor achita suplimentul de single cu 10 zile înainte de plecare; Copiii beneficiază de reducere doar pentru cazare în cameră cu 2 adulți; Tariful este valabil pentru un număr de minim 30 turiști; În cazul nerealizării numărului minim de participanți menționat în program agenția îsi rezervă dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea înscrierii la un program similar; Pentru REZERVARE se achită un avans de 30% iar diferenţa cu cel puţin 10 zile înaintea plecării. Se achita în EURO sau LEI (curs BNR + 2% din ziua plății). Efectuarea parțiala sau integrală a oricarei sume prin intermediul bancar reprezintă acceptarea pe deplin a termenilor și condițiilor prevăzute în contractul de prestării servicii turistice (disponibil pe site); Excursiile opționale se organizează pentru un minim de 20 de participanți; Tarifele de intrare la obiectivele turistice sau excursiile opționale se achită în euro la ghid și pot suferi modificări în funcție de sezon sau pot fi modificate de către autoritățile locale, independent de agenție; Agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu; Agenția nu este răspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; în cazul în care aceste situații nedorite apar, turistul are obligația de a depune personal plângere la organele competente; Acte necesare: obligatoriu PAȘAPORT sau CI valabil 6 luni de la întoarcere în țară. ***Reducerile se aplică numai la pachetul de bază; acestea nu se aplică la alte taxe sau suplimente de orice fel. ***Recomandăm încheierea asigurării Travel (storno + medicală) în aceeași zi cu emiterea contractului de comercializare a pachetelor turistice pentru a vă proteja atât înainte de plecare și în cazul unei situații neprevăzute! ***Prezentul program este parte integrantă a contractului de prestări servicii turistice afișat pe site-ul agenției www.avaloniatravel.ro. Prezentul program este parte integrantă a contractului de prestări servicii turistice încheiat. RENUNȚĂRI, PENALIZĂRI, DESPĂGUBIRI: La anularea din partea turistului, 50% din prețul pachetului de servicii dacă renunțarea se face cu mai mult de 30 de zile calendaristice înainte de data plecării, (data indicată în eveniment prevalează acestui număr de zile); 100 % din prețul pachetului de servicii dacă renunțarea se face într-un interval mai mic de 30 zile înainte de plecare, cu posibilitatea să îți aduci înlocuitor (se poate schimba numele participanților la excursie). 100 % din prețul pachetului de servicii pentru neprezentarea la program indiferent de motivul invocat. 100 % din prețul pachetului de servicii când Călătorul nu poate pleca în călătorie pentru ca documentele personale necesare efectuării călătoriei nu sunt complete sau nu sunt conforme cu cerințele normelor legale în vigoare, când călătorul este întors de la granițele României de către poliția de frontieră din motive ce nu țin de Agenție sau Călătorul nu este acceptat de către organele de frontieră din țara de destinație (valabil pentru călătoriile în afara României). 100% din prețul pachetului de servicii pentru în cazul în care plata pentru serviciile turistice interne a fost făcută parțial sau integral cu vouchere/ card de vacanța. 100% pentru biletele de avion. Dacă anularea se face din partea agenției, din orice motiv, suma achitată se calculează la o altă excursie/ destinație/ eveniment.

How AI sees this product

The more complete this product's details, the more confidently AI assistants can understand and recommend it.

72%